miercuri, 1 decembrie 2010

Ziua Natională a României - coord. prof. Mitrea Valentina

Activitatea dedicată Zilei Naţionale a României s-a desfăşurat în cadrul şcolii unde au participat elevii claselor V-VIII şi cadrele didactice. Pentru a marca cel mai mare eveniment al istoriei - Marea Unire, eleva Farţade Rita a prezentat pagina de istorie, Lungu Vasilică a recitat poezia „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, Benedic Eduard a cântat la fluier „Aşa-i românul”. Toţi elevii şi-au manifestst bucuria Marii Uniri fluturând steguleţele şi cântând „Deşteaptă-te române” şi „Trece-ţi batalioane.
Coroana care afost depusă la momumentul eroilor a fost făcută de înv. Coşa Felicia. Steguleţele au fost confecţionate de elevii clasei a IV-a B şi a VI-a A.
Asistenţa tehnică a fost asigurată de prof. Rusu Paul
.





marți, 30 noiembrie 2010

’’Fii inteligent,nu fi violent’’. Coordonator Habavnic Tereza





Pentru prevenirea și combaterea violenței în mediul școlar s-a organizat concursul ’’Fii inteligent,nu fi violent’’desfașurat pe 30 noiebrie la Școala Nr1 Faraoani unde au participat 60 de elevi din cele 2 școlii.Concursul a cuprins urmatoarele secțiuni:poezie,eseu,piese de teatru,afise.Elevii câstigători au fost priemiați cu diplome si cărți.Diplomele au fost realizate de profesor Balan Mariana,cărțile au fost oferite de bibliotecar Habvnic Tereza

Colaboratori:Prof Chelaru Lia,Balan Mariana,Tancau Tereza,Mitrea Valentina și Înv Coșa Felicia Musat Radița



marți, 16 noiembrie 2010

Simulare în caz de incendiu (prof. coord.: Tancău Tereza, Rusu Paul, Mitrea Valentina)







sâmbătă, 2 octombrie 2010

Observatorul astronomic "Victor Anestin"



Profesori coordonatori Rusu Paul,Vasilica Nicoleta,Coman Carmen,Anghel Andreea

luni, 31 mai 2010

Concurs trasul franghiei si cros / Scoala Nr 1 si Nr 2 Faraoani




Profesori coordonatori: Prof Rusu Paul Înv Parghel Carmen si Înv Pintilie Oana

Excursie Brasov 2010




TRASEUL FARAOANI-BACĂU-BRAŞOV- RÂŞNOV-BRAN-PREDEAL-BUŞTENI SINAIA-FARAOANI


Profesori coordonatori Prof Mitrea Valentina si Prof Rusu Paul